ROMÂNIA NU LE-A CUNOSCUT NUMELE REAL: adevărul despre 10 mari artiști români

Thanks! Share it with your friends!

You disliked this video. Thanks for the feedback!

Added 1 week ago by McDan

0 Views

Abonați-vă la canal: https://www.youtube.com/channel/UCsOmpNf0bQr7ohsKc4HUtbg/
Lista de redare: https://www.youtube.com/playlist?list=PLW42S6uSoLFg

ROMÂNIA NU LE-A CUNOSCUT NUMELE REAL: adevărul despre 10 mari artiști români

Cei mai mari artiști români au trăit sub alte nume. Zavaidoc se numea de fapt Marin Gheorghe Teodorescu și și-a primit porecla de la un general pe frontul Primului Război Mondial. Jean Moscopol, vocea elegantă a Bucureștiului interbelic, era în realitate Ioan Moscu, un simplu funcționar bancar din Brăila care a fugit din România comunistă și a murit la New York. Colea Răutu, actorul cu privirea de oțel din zeci de filme românești, se născuse în Basarabia sub numele Nikolai Rutkovski. Mircea Crișan, maestrul comediei românești, ascundea numele Mauriciu Kraus și o origine pe care epoca nu i-o permitea să o afișeze, iar în 1967 a ales exilul în Germania. Ion Dacian, tenorul care a dat numele Teatrului de Operetă din București, fusese Ion Pulcă până când Nicolae Vlădoianu i-a schimbat destinul. Ioana Radu, vocea romanței românești, se născuse Eugenia Braia. Narghita, artista cu imagine indiană care a fascinat România, era de fapt Maria Marghioalei. Nae Roman ascundea cel mai comun nume din țară, Nicolae Constantinescu. Elena Zamora renunțase la numele Elena Stănescu pentru un pseudonim cu sonoritate occidentală. Iar Grigore Vasiliu Bîrlic, poate cel mai iubit actor de comedie din istoria cinematografiei românești, este singurul căruia publicul însuși i-a ales numele de scenă, după rolul care i-a schimbat viața.

Zece povești despre identitate, pseudonime și transformare în lumea teatrului, muzicii și cinematografiei românești din secolul XX. De la restaurantele Bucureștiului interbelic la scenele de operetă, de la romanța românească la filmul românesc, acești artiști au renunțat la numele lor adevărate și au construit legende care trăiesc și astăzi.

Informațiile prezentate în acest material au fost documentate din surse publice, printre care Enciclopedia artiștilor români, arhivele Societății Române de Radiodifuziune, arhivele Cinematecii Române, volumele de istorie a teatrului și operetei românești semnate de cercetători precum Florin Tornea și Ion Zamfirescu, memoriile și interviurile publicate ale artiștilor sau ale familiilor acestora, colecțiile de discuri și cataloagele editurii Electrecord, precum și articolele și studiile apărute în publicații de specialitate dedicate istoriei culturale românești.